Aceeași Mărie, cu altă pălărie

Am tot amânat să scriem articolul ăsta pentru că nu știam cum și de unde să începem, cine suntem noi și ce căutăm aici. Dar am reușit să ne depășim această teamă și iată-ne postând primul nostru articol. Cum Mădălina și Erik au fost foarte ocupați în ultima vreme și nu au mai reușit să scrie la fel de mult cum și-ar fi dorit, ne-au cedat nouă privilegiul de a ne împărtăși aici pasiunea pentru călătorie și de a ne așterne gândurile de zi cu zi. Noi suntem Mădălina și Raul, doi “ visători profesioniști” care nu își găsesc locul și care mai au atââât de multe de văzut. Inițierea pe blog ne-a făcut-o Erik acum doi ani când a postat impresiile noastre după vacanța în Ugljan, Croația.

Pe Erik și Mădălina pot spune că i-am cunoscut datorită blogului. Il știam pe Erick dinainte de a știi că scrie dar când i-am citit prima dată articolele am simțit că descopăr un om nou. Mi-a plăcut și m-a inspirat lejeritatea lui de a scrie, curajul de a porni mereu într-o nouă aventură și curiozitatea lui nemărginită. Citind articolele Mădălinei, tânjeam mereu la o nouă destinație de vacanță și datorită articolului ei despre Bari și Polignano a Mare ne-am hotărât acum un an că trebuie neapărat să gustăm și noi înghețata de la Caruso, să încercăm  foccacia aia divină și să ne plimbăm pe faleza cu felinare albe din Bari.

Ideea de a continua noi blogul a venit la o bere, când povesteam cu Erik despre cum s-a schimbat viața lui de când este în Londra și despre cât de puțin timp are deocamdată pentru călătorit. De când mă știu mi-a plăcut să scriu dar cumva mi-a fost teamă de ideea de a avea un blog.  Așa că, mai în glumă, mai în serios i-am zis că ne-ar plăcea nouă să scriem și…iată-ne continuând proiectul lor 🙂

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *