Ce să vizitezi la Barcelona? Un top al celor mai interesante lucruri în Catalunya

După zece zile petrecute în Barcelona, după ce am încercat să gust din cât mai multe lucruri posibile, mâncare, obiceiuri, ritualuri și cultură, mi-am făcut un top al preferințelor din acest oraș minunat.

Catedrala Barcelona

Știu că atunci când vine vorba de catedrale din Spania, toată lumea se gândește la opera lui Antoni Gaudi, Sagrada Familia. Chiar dacă Gaudi, în opinia mea, a fost un excelent arhitect, cu o imaginatie extraordinară și a creat decoruri impresionante, când vine vorba de arhitectura internă a clădirilor, nu pot să spun ca sunt impresionat.

Însă plimbându-ma prin cartierul gotic, într-o duminică după amiază de septembrie, am observat o catedrală care mi-a atras atenția și am decis să intru. Am plătit doar 6 euro, ieftin comparativ cu prețul pentru Sagrada Familia și pot să zic că nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Arhitectura gotică, o grădină superbă cu un iaz, niște gâște și o vedere panoramică asupra orașului de pe acoperișul bisericii m-au făcut să adaug catedrala într-un top al preferințelor.

Catedrala Barcelona

Catedrala Barcelona

Catedrala Barcelona interior

Catedrala Barcelona interior

Catedrala Barcelona pe acoperiș

Catedrala Barcelona pe acoperiș

 

Casa Batllo

Toți cei care vizitează Barcelona ajung să iubească mai mult Casa Batllo decât Casa Milla. Este mult mai colorată, mai interesantă și poate să fie interpretată în mai multe feluri. Balcoanele au asemănarea unor maști venețiene, acoperișul pare să fie compus din solzii unui dragon, iar totul este decorat cu mozaic. De când am vazut clădirea am zis “aici vreau să intru”.

Casa Batllo

Casa Batllo

Ca să ajung înăuntru am stat aproximativ 20 de minute la coadă. Înăuntru, totul pare inspirat din viața marină. Arhitectul a încercat să evite pe cât posibil linile drepte pentru a da un gram de modernitate în plus. Pentru ca lumina să pătrundă cât mai bine prin toate încăperile, acesta a creat o fântână de lumină, utilizând faianță care să reflecte lumina din exterior. Pe lângă acest decor, Gaudi a ținut cont și de aerisire, realizând un sistem de ventilație unic. Etajele superioare sunt apartamente private, însă este posibil să vizitezi întraga clădire, inclusiv acoperișul.

Caas Batllo acoperiș

Caas Batllo acoperiș

Casa Batllo interior

Casa Batllo interior

Fântână de lumina - Casa Batllo

Fântână de lumina – Casa Batllo

Soba Casa Batllo

Soba Casa Batllo

Curtea Interioara Casa Batllo

Curtea Interioara Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Acoperiș Casa Batllo

Fântâna Magica de la Montjuic

Întreaga zonă Montjuic este un loc care merită vizitat pentru o zi. Fii pregătit pentru urcușuri și coborâșuri. Poți să urci până la Castel, mai apoi să te plimbi pe la parcul Olimpic și să vezi Palatul Catalan. Aici s-a ținut olimpiada din 1992.

Torța Olimpică

Torța Olimpică

Palatul Catalan

Palatul Catalan

Dar există un lucru care face acest loc să fie magic. În fața palatului Catalan, de joi până duminică de la 9 la 11 seara, o muză începe să cânte și fântâna prinde viață. În funcție de ritmul muzicii, fântâna are lumină și intensitate diferite și oferă o imagine literalmente spectaculoasă. Spectacolele sunt împărțite în intervale de 30 de minute, cu muzică de genuri diferite, de la clasică precum Enio Moricone până la pop precum Maroon 5, Shakira sau alte formații cunoscute.

Fântâna magică

Fântâna magică

Mi-a plăcut atât de mult încât am mers mai multe seri să văd acest spectacol. E de preferat să ajungi mai repede cu cel puțin o oră dacă vrei să prinzi un loc cât de cât decent.

Fântâna Montjuic

Fântâna Montjuic

Parc Guell

Pot să zic că parcul a fost un fel de dragoste la prima vedere. Situat pe un deal, oferă o panoramă asupra întregului oraș. Dar acesta, nu e un parc oarecare, precum în Anglia sau Franța, cu multă verdeață, ci mai mult o zonă de plimbat unde poți să asculți artiști locali sau să privești apusul. Parcul e împărțit într-o zonă gratuită și una plătită. Cea platită conține arhitectura pe care Gaudi a realizat-o pentru familia Guell. Personal, mi-a plăcut cel mai mult din Barcelona. Mozaicul, culorile vii și toate elementele constructive fac din acest parc un element unic in lume.

Parc Guell intrarea principală

Parc Guell intrarea principală

Și acesta l-am vizitat de mai multe ori. Dacă ai venit la Barcelona să te relaxezi, există numeroase locuri unde poți să faci asta, însă parcul îți oferă umbră, priveliște și artiști locali care să îți facă vizita perfectă.

Parc Guell

Parc Guell

Parc Guell vedere de pe scările de la intrare

Parc Guell vedere de pe scările de la intrare

Salamandra arhicunoscută

Salamandra arhicunoscută

Prin parc Guell

Prin parc Guell

O oază de umbră

O oază de umbră

Paella

Paella pot să spun că aș mânca cel puțin o dată pe săptamăna. Am încercat-o în mai multe locuri și toate au fost gustoase. Mâncarea e simplă, orez cu legume și în funcție de preferințe carne de vită, pui, iepure, fructe de mare sau mixtă. Dat fiind faptul că eram în Barcelona și îmi plac la nebunie fructele de mare am mancat cea cu fructe de mare de fiecare dată. Prețurile sunt între 8 si 12 euro, depinde unde ești în oraș, prețurile cresc dacă ești aproape de obiective turistice. Combinat cu 2, 3 tapas și cu băutură, ajungi undeva la 20 – 25 euro.

Paella marisca

Paella marisca

Plimbare pe Las Ramblas

Las Ramblas este probabil cea mai cunoscută stradă din Barcelona. Oricine vizitează Barcelona ar trebui să se plimbe pe această stradă cel puțin o dată. Totuși, prețurile sunt piperate și o Sangria care aici e 15 euro, o să o găsești la 2 străduțe mai încolo la 7 euro, iar paella care e 20 de euro aici, o găsești la 10 – 12 euro în alte părți.

La capătul dinspre plajă, aproape de columna lui Columb poți să vezi statui umane care mie mi-au plăcut mult de tot.

Nici suveniruri nu ți-aș recomanda să cumperi de aici, pentru că prețurile sunt exagerate.

Pe scurt, Las Ramblas e perfect pentru plimbare, însă e de evitat atunci când vrei să mănânci, bei sau să cumperi diverse lucruri.

Las Ramblas din Turnul lui Columb

Las Ramblas din Turnul lui Columb

Statuie umană pe Las Ramblas

Statuie umană pe Las Ramblas

Placa Reial

Placa Reial e o mică piațetă aproape de Las Ramblas în mijlocul căreia se află o fântână arteziană. Aici însă se află prima realizare a lui Antoni Gaudi pentru Barcelona. Nefiind un student foarte apreciat, Gaudi nu a reușit să-și câștige prea ușor existența. La început, primul său proiect a fost lămpile de iluminat din această piațetă. Cu toate că ele arată minunat, pentru munca aceasta. Gaudi nu a fost plătit foarte bine.

Placa Reial

Placa Reial

Ca și sfat, pentru orice tur pe care vrei să-l faci, această zonă este un bun punct de pornire. Majoritatea tururilor cu ghid încep de aici.

Lampion din Placa Reial

Lampion din Placa Reial

Arcul de Triumf

Dacă există în Roma, Paris, București, New Delhi, Londra, Mexico City nu se putea să lipsească din Barcelona. Zona este pietonală, diferit față de celelalte arcuri de triumf pe care le-am văzut până acum și este plină de lume care se dă cu role sau cu biciclete.

Arcul de triumf - Barcelona

Arcul de triumf – Barcelona

Sagrada Familia

Despre Sagrada Familia cred că s-ar putea scrie articole întregi, însă până ce nu o vezi în realitate, nu poți să îți faci o părere. Personal, nu sunt cel mai mare fan al acesteia, însă admir munca pe care Gaudi a depus-o și modul în care aceasta a fost gândită. Dacă ajungi la Sagrada Familia ar trebui să știi că aceasta are trei fațade, fiecare reprezentând o altă perioadă: nașterea, moartea și gloria lui Isus. Până acum, doar două dintre cele două fațade sunt terminate, nașterea și moartea, pe când gloria nu este încă începută. Trebuie menționat că arhitectura celor două este total diferită. Se spune că fațata care conține moartea a fost punct de inspirație pentru George Lucas atunci când a făcut anumite personaje din Star Wars.

Sagrada Familia - Fațada Nașterii

Sagrada Familia – Fațada Nașterii

Sagrada Familia

Sagrada Familia

În interior, Gaudi a proiectat lăcașul de cult ca fiind o adevărată pădure. Stâlpii arată asemenea unor arbori, iar dacă ești atent, poți să observi că vitrallile reprezintă cele patru anotimpuri. Totodată stâlpii sunt doisprezece la număr pentru a reprezenta cei doisprezece apostoli.

Arhitectul este inspirat din natură, iar pe fațade poți să vezi animale precum broaște țestoase (atât de uscat cât și de apă – privește diferența dintre broaștele de pe fațada nașterii).

Ceea ce e de apreciat e faptul că statul spaniol NU investește niciun ban in realizarea construcției. Banii provin doar din donații și din prețul biletelor. Poate ar trebui să luam și noi exemplu și să nu mai investim atât în Catedrala Mântuirii, mai ales că e de prost gust (dar asta e doar o părere personală).

Sagrada Familia interior

Sagrada Familia interior

Sagrada Familia interior

Sagrada Familia interior

Spaniolii spun că aceasta va fi finalizată între 2026 și 2028, eu însă sunt sceptic. Doar 8 din cele 18 turnuri sunt completate, cele mai înalte, cele două de 170 de metri nici nu au fost începute încă, iar estimarea construcției unuia este de 7 ani.

Ce sfaturi pot să-ți dau aici :

  • încearcă să îți cumperi bilete online, cozile sunt kilometrice.
  • încearcă să îți iei un ghid. Asimilezi mult mai multe cunoștiințe despre construcție dacă cineva îți explică în timp ce vezi ce reprezintă fiecare parte.

Muzeul Picasso

Probabil acesta este cel mai mare muzeu dedicat lui Pablo Picasso, având un număr de 4251 de exponate realizate de pictor. Ce mi-a plăcut foarte mult este modul în care poți să observi din munca artistului influențele pe care acestea le-a avut. La început, înainte de a pleca la Paris, Picasso avea niște raporturi perfecte, toate operele din perioada tinereții duc către perfectitudine. Mai apoi, acesta a plecat la Paris unde a început să realizeze cubism și colaje. Stilurile pe care acesta le-a folosit pot să difere de la o pictură la alta.

Un alt sfat prețios e faptul că în prima duminică din fiecare lună intrarea în muzeu e gratuită, însă ori te așezi cu 15 minute înainte de deschidere, ori așteaptă-te să stai vreo 40 de minute la cozi.

Curtea Muzeului Picasso Barcelona

Curtea Muzeului Picasso Barcelona

Și bonus, pentru că unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult nu e neapărat un obiectiv turistic sau un fel de mâncare, am ales să piața Boqueria la sfârșit. Imaginează-ți un loc unde poți să alegi 10-15 feluri de sucuri naturale făcute pe loc, fructe exotice, fructe de mare proaspete la kilogram sau fructe de mare gătite, șuncă spaniolă și multe alte delicatese. Prețurile sunt ieftine, un frigărui de calamar sau sepie e undeva la 3.5 euro, un suc de 330 ml e 1 euro. E imposibil să nu ajungi aici dacă ești in Barcelona. Singura zi în care nu e deschisă e duminica.

Boqueria

Boqueria

Citrice și condimente

Citrice și condimente

Dacă vrei să vizitezi cele menționate mai sus, cred că 10 zile sunt suficiente. Eu în 10 zile am avut ocazia să vizitez ce am menționat, fără să fug dintr-un loc în altul și să mai și stau tolănit pe plajă vreo două zile.

Cu toate că orașul are mult mai multe de oferit decât obiectivele turistice despre care am scris, cele menționate m-am făcut să consider Barcelona un oraș unic și cu un gust exotic nemaîntalnit în Europa.

You may also like...

4 Responses

  1. Mirela spune:

    foarte interesant…..informatii foarte importante si bine expuse

  2. Eduard spune:

    Dacă nu ziceați de Catedrala Mântuirii chiar urmarea cu placere acest site .

  3. Silvia spune:

    Foarte frumoasa expunerea. Se simte o inima care iubeste Barcelona.

  1. aprilie 20, 2015

    […] că pentru fiecare turist sau călător, Barcelona e una dintre destinațiile care îți oferă cele mai multe lucruri. Dacă vrei plajă, stai la […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *