Cum m-am îndrăgostit de Praga

Praga din turnul Petrin

E destul de greu să nu îţi placă Praga. Aş îndrăzni să spun că imposibil. Până şi acum când mă uit la cartea poştală cu Praga pe care am lipit-o pe perete mă apucă nostalgia şi dorinţa să merg din nou acolo şi să o admir. Cum am ajuns acolo din Cracovia şi ce am făcut în cele 4 zile petrecute acolo?

Autobuze şi trenuri galbene

Auzisem eu de Student Agency şi lumea mă sfătuia să călătoresc cu ei, pentru că e comfortabil şi ieftin. Mi-a plăcut cel mai mult dintre companiile cu care m-am plimbat până acum prin Europa. Au preţuri chiar accesibile şi au şi display-uri din scaune, unde puteai asculta muzică, vedea filme, seriale sau te puteai juca, care făceau să treacă timpul foarte repede. Pe deasupra, stewarzii îţi mai aduc şi cafea, ceai sau apă. În tren, nu există display, dar aveai un meniu cu mâncare şi dulciuri bune şi ieftine. Sushi – 3 euro, de exemplu. Aţi mai văzut undeva asta la o companie de autobuz sau trenuri? Eu una, nu. Nu mă mir că sunt consideraţi a treia cea mai bună companie cehă. Oare care e prima? (Un mic pont: cehii îşi adoră propria marcă de maşini) 🙂

Vedere din parcul Letna

Vedere din parcul Letna

Castelul Praga

Castelul Praga

Brigitte, Marcos şi Vlad

Brigitte, Marcos şi Vlad

Castelul Praga

Castelul Praga

DSCN0982 DSCN0972 DSCN0992 DSCN0973

Centrul vechi

Centrul vechi

Blocuri colorate

Blocuri colorate

Blocuri colorate

Am stat şi la o fată cu care mă împrietenisem la cursul din Cracovia, aşa că am avut ocazia să văd şi suburbiile oraşului. Am rămas impresionată cum ei încearcă şi şi reuşesc să îşi înfrumuseţeze trecutul comunist, vopsind în culori vii majoritatea blocurilor, chiar dacă şi ei au scăpat de comunism în acelaşi an ca şi noi. Avem câte ceva de învăţat şi noi, ce ziceţi?

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

Cum nu stabilisem la ce oră să mă văd cu prietenii români care stăteau în Praga (inspirată alegere au făcut să meargă la practică prin programul Erasmus la o universitate acolo), am plecat în descoperirea oraşului. Prima oprire a fost undeva lângă staţia de metrou Karlovo náměstí, pentru că voiam să iau şi o hartă USE IT.

Dar între timp am observat că pe malul râului Vltava era agitaţie, aşa că am fost curioasă să văd ce se întâmplă. Erau o grămadă de tarabe cu tot felul de produse, de la cafea proaspăt măcinată, la cidru de mere, la legume, fructe, mâncare gătită şi multe altele. Perfect mod de a-ţi începe ziua!

Clădirea care dansează

Dancing house

Dancing house

Dancing house

Dancing house

Dancing house

Dancing house

După am ajuns la Dancing House. E o clădire pe care nu ai cum să nu o remarci, datorită arhitecturii ei deosebite. Nu prea se potriveşte cu arhitectura baroc, gotică sau art noveau a clădirilor din oraş, dar e cu siguranţă un punct de atracţie.

Insula slavonă (Slovanský ostrov)

O insuliţă de pe râul Vltava, unde oamenii vin să se relaxeze, să se plimbe sau … să se căsătorească. Am văzut un foişor aşa de drăguţ, pregătit de nuntă.

Parcul Letná

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Parcul Letna

Dacă aţi citit puţin prin postările trecute, probabil v-aţi dat seama că îmi plac mult de tot priveliştile de la înălţime asupra oraşelor. Îmi plac turnurile de biserici, dealurile, orice e la o înălţime mai mare şi de unde pot să văd un peisaj frumos. Ei bine, din Praga, unul din acele locuri magice e acest parc. Nu numai pentru că am rămas fără cuvinte la vederea priveliştii, dar şi pentru că în aer plutea buna dispoziţie. Se cânta muzică jazz şi oamenii dansau acolo în parc. Mi s-a părut genial!

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

Grădinile regale

De aici am pornit spre Castelul Praga cu ale lui grădini regale. În prima zi am fost cam obosită şi înfometată, aşa că m-am gândit să las castelul pe a doua zi, să îl explorez mai în detaliu.

Grădinile sunt un loc atât de liniştit şi de plin de verdeaţă, unde te poţi relaxa o zi întreagă.

Mâncare tradiţională

DSCN1107

Ce am descoperit că le mai place cehilor (în afară de bere – care pe lângă că e bună, e şi mai ieftină ca la noi şi în unele locuri e mai ieftină decât apa la ei! ) e brânza camembert murată (în ulei şi ceva mirodenii), carnea de porc în untură, un sandwich cu omletă, muştar şi murături şi gulaşul, care seamănă la gust cu cel unguresc. Cred că mulţi români s-ar obişnui uşor cu bucătăria cehă.

Podul Charles

Podul Charles noaptea

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Podul Charles

Încercam să stabilesc cu o prietenă din Timişoara unde să ne vedem. Şi cum eu ştiam că sunt în apropiere de pod, am zis: hai să ne vedem la mijlocul lui. N-a fost o idee grozavă. Podul e plin, plin de turişti, cam la orice oră din zi. Şi nici noaptea nu e chiar gol. Totuşi, am reuşit să ne găsim. E superb podul, într-adevăr. Plin de statuete (30 la număr), de artişti şi mici comercianţi care te ademenesc cu suveniruri. Statuetele sunt majoritatea în stilul baroc, dar acum cele originale sunt păzite, fiind înlocuite de replici ale acestora.

Podul a fost construit pe la 1300 pentru a înlocui podul Judith, iar iniţial a fost numit Podul de piatră, iar mai apoi Podul Praga. A devenit Podul Charles abia în 1870 şi era cea mai importantă conexiune între centrul vechi şi castelul Praga.

Staroměstská 

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Centrul vechi

Staroměstská, în traducere oraşul vechi te va cuceri cu ale lui clădiri. Mi-a rămas întipărită în minte descrierea ghidului despre biserica cu cele două turnuri. Unii cârcotaşi spun că arhitectul sau constructorii au greşit, pentru că turnurile au dimensiuni diferite. De fapt, legenda spune că ele ar reprezenta unul bărbatul, iar celălalt femeia, ce stă în stânga bărbatului. Asta era una din explicaţii pentru asimetria lor.

Întotdeauna plină de turişti, Staroměstská este şi locul de unde se dă startul vieţii de noapte din Praga. Seara începe cu spectacole date de artişti sau cascadori, oamenii îşi iau câte o bere (bineînteles, una cehă) şi se stau în piaţă, chiar pe jos, la poveşti. Îmi place mult atmosfera de acolo.

Museum

Museum

Zona se numeşte aşa, pentru că în capătul imensului bulevard se găseşte Muzeul Naţional. Totuşi am auzit că nu e nimic interesant pe acolo. În schimb, zona este una perfectă pentru shopping sau mâncat, fiind multe magazine şi restaurante pe aici.

Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Eram nerăbdătoare să văd ceasul ăsta. Îl văzusem prin poze, dar nu mă mulţumeam cu asta. Voiam să îl văd! Unde e ceasul, mă tot întrebam??? E în centrul vechi şi e greu de ratat, în special în jurul orelor fixe, când zeci de turişti stau cu camerele aţintite asupra lui. Ceasul în sine e impresionant! Dar “spectacolul” de la orele fixe e dezamăgitor! Statuetele acelea mici se mişcă puţintel, se aude un sunet fin câteva secunde…şi asta e tot. Poţi vedea dezamăgirea pe feţele turiştilor. Totuşi, ceasul datează din 1410 şi e al treilea cel mai vechi ceas astronimic din lume şi cel mai vechi care încă e în funcţiune.

“La Pisici” varianta pragheză

La pisici

La pisici

La pisici

La pisici

La pisici

La pisici

În Timişoara s-a deschis de curând un local pe care îl cheama “La Pisici”. E chiar drăguţ, n-am ce zice. Însă cel din Praga e şi mai interesant. E apartament imens, amenajat cu canapele colorate, au jocuri video, boardgames, o bucătărie din care poţi consuma ce voiai (au sucuri, cafele, prăjiturele, chestii de genu) şi plăteai pe oră cam 10 lei. Şi au bineînţeles pisici prietenoase, grase şi aşa pufoase cu care te puteai juca în voie. Îmi place să mă joc cu pisici, în special cu alea mari şi pufoase, probabil de asta mi-a plăcut locul aşa tare. Dacă vă plac şi vouă, nu îl rataţi!

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Muzeul de jucării

Şi jucăriile îmi plac. Când eram mică, adoram păpuşile Barbie şi m-aş fi jucat toată ziua cu ele. Cum am aflat de muzeul ăsta, am zis că trebuie să merg neapărat, am văzut la intrare că muzeul acesta este doar doar în Munchen şi Praga. Au tot felul de jucării, de la Shakira în miniatură, la personajele din Rebelde (da, mi-au plăcut şi telenovelele), la ornamente de Crăciun, trenuleţe. bărcuţe şi multe altele.

Dealul Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

Vyšehrad

E puţin de urcat până sus, dar priveliştea e incredibilă! Au şi o biserică acolo, mi-a plăcut, merită intrat în ea. Tot dealul e un parc destul de mare, aşa că e o idee bună să îi alocaţi câteva ore. Harta use it recomanda şi o grădină de vară de acolo, unde praghezii merg şi mănâncă pe saturate şi beau un fel de cola din perioada lor comunistă. N-am găsit chiar băutura aceea, dar am dat de un suc roz. Probabil plin de coloranţi, dar mi-a plăcut culoarea.

Dealul şi turnul Petrin

Praga din turnul Petrin

Praga din turnul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Turnul Petrin

Turnul Petrin

Turnul Petrin

Turnul Petrin

Dealul Petrin

Dealul Petrin

Dealul Petrin

Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Vedere de pe Dealul Petrin

Ar fi un fel de turn Eiffel al Pragăi şi te îmbie să urci până în vârf. Poţi urca pe jos sau cu funicularul. Am zis să fac ceva mişcare şi să urc pe jos. A durat ceva, dar priveliştea de sus, a meritat urcarea. Nu mai ştiu cât era intrarea în turn, dar au ceva reducere pentru studenţi şi nu e chiar mult. Se vede mult din oraş şi e impresionant, e uluitoare priveliştea! Un mic sfat: îmbrăcaţi-vă mai bine, acolo sus cam bate vântul. Am mai văzut că au şi turnul de televiziune unde se poate urca, dar acolo n-am mai ajuns. Totuşi cred că turnul Petrin are avantajul că e în vârful dealului.

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Din Castelul Praga

Din Castelul Praga

Din Castelul Praga

Din Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Castelul Praga

Tronează peste oraş şi apare în toate cărţile poştale (bine, în cele mai multe). Cum ajungi la poartă, doi soldaţi nemişcaţi te aşteaptă. Sunt fotografiaţi de zeci, poate sute de ori pe zi, dar nu schiţează nicio emoţie. Mi-ar fi plăcut să văd şi ceremonia de schimbare a gărzilor, din păcate nu am nimerit bine, se schimbă la ora 12 ziua.

Castelul Praga

Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

Vedere din Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

Aici e reşedinţa preşedintelui Cehiei. Nu e de mirare că a ales acest loc, fiind desemnat de Cartea Recordurilor cel mai mare castel antic din lume, ocupând cam 70000 de metri pătraţi.

Catedrala e impresionantă, la fel ca toate clădirile de pe acolo. De asemenea, mi-a plăcut şi Catedrala Sf. George. Şi datorită arhitecturii sale romanice, dar şi a culorii: e un roşu aşa plăcut! Iar când cobori din castel, mai dai de încă un loc cu vedere frumoasă a podurilor. Vei recunoaşte locul, toată lumea face poze.

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

 Castelul Praga

Castelul Praga

Ce zici, e o idee bună Praga pentru un city-break? Eu cred ca e una din cele mai bune opţiuni din Europa din ce am văzut până acum şi nici nu e chiar aşa departe de noi. Merită să îi faci o vizită!

Piaţa de sâmbătă

Piaţa de sâmbătă

DSCN1833 DSCN1817

Ultimele ore in Praga

Ultimele ore in Praga

DSCN1715 DSCN1711 DSCN1722

Centrul vechi

Centrul vechi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *