Două luni, mii de vise!

Stau în fața unui bungalow, pe o insulă în Tailanda cu o bere în mână. Încă 8 zile aici și se termină două luni de vis. Parcă ieri am plecat… acum sunt trist, că trebuie să intru din nou în rutină: 8 ore la lucru, 5 zile pe săptămână, un film la mall vineri sau sâmbătă seara, cina în oraș odată sau de două ori cu prietenii. Mai am multe să vă povestesc, dar din lipsă de timp și poate prea multă lene pe plajă cu o bere în mână, n-am scris pe blog atât de des precum mi-aș fi dorit. Dar vă promit să vă povestesc din experiențe în săptămânile ce urmează.  

În ultimele două luni m-am simțit extraordinar. Pe bune, extraordinar e un cuvânt puțin spus. Poate mulți dintre voi nici nu concepeți să plecați singuri într-o asemenea excursie, pentru mine a fost o plăcere.

Timp de două luni am auzit des două întrebări.

“Nu te simți singur?”

Răspunsul e nu. În două luni de zile, au fost exact două zile în care chiar am simțit că parcă n-aș vrea să fiu acolo și ar fi fost bine să fi avut un camarad “de război”. Când am ajuns în parcul național Ranthambore, a fost prima dată când am ieșit din New Delhi, am avut o călătorie cu trenul în India și am ajuns într-o zonă nu foarte turistică. Eram într-un hotel vai steaua lui plin cu indieni veniți în concediu, iar eu eram singurul alb. N-aveam cu cine să vorbesc, iar oamenii de acolo mi se păreau că încearcă să mă prostească (stilul indian) cu fiecare lucru pe care îl spun. În afară de alea două zile mi-am făcut prieteni peste tot.

În Emirate, am făcut couch surfing și am stat până la 4 dimineața la povești cu oameni de peste tot. Sasha (Austria), Ivonne (Germania), Davide (Italia) se întorceau din Australia și Noua Zeelandă, după 8 luni. Călătoreau pe cont propriu și au făcut o oprire în Dubai. Julia și Alicia (Germania) au fugit de la școală pentru două săptămâni să se bronzeze în Dubai, Mikko (Kyrghistan) încerca să-și găsească de câteva luni job în Dubai, Kuntal (India) și-a luat concediu și a zis să dea o fugă până în Dubai dacă tot sunt bilete ieftine, Phillip (USA) un american care lucrase 8 luni in Ghana, și-a strâns bani și a început să călătorească, tocmai venea din Africa de Sud. Kikki și Daniel (Germania), ea educatoare iar el manager la Disney călătoresc atunci când au timp. Drumul lor era același ca și al meu așa că ne-am întalnit întamplător și pe stradă în New Delhi (cât de mică e lumea asta). Sean (Irlanda) cu care m-am plimbat prin mahalale Dubaiului să mâncăm ieftin și prin hotelurile de 5 stele să bem bere (că doar acolo se vinde).   

Cu Daniel si Kikki in New Delhi

Cu Daniel si Kikki in New Delhi

În New Delhi am stat în două hosteluri diferite. Primul, numit Stops Hostel a fost poate cel mai primitor loc în care am fost în astea două luni. Când am ajuns la hostel, dupa umblat 6 kilometrii prin mahalaua indiană la 47 de grade, fără apă și cu cardurile blocate de ING (pentru că am uitat să-i anunț că ajung în India) am intrat în hostel iar în lobby era un american care a strigat “Dați-i ceva apă”. Chad (SUA) și-a dat demisia și a plecat să călătorească în India. După 4 luni de zile a rămas fără bani așa că a început să lucreze la hostel, timp de 4 ore pe zi. Tot el mi-a dat telefonul să sun în Romania, la bancă și să-mi deblochez conturile. Aici am întalnit iar mulți oameni. Mult prea mulți ca să le rețin numele. Am stat în cameră cu un englez care era pe drum de 4 ani. Într-o seară ne-am strans 8 în jurul lui și i-am ascultat poveștile. A plecat cu patru ani în urmă să împartă cadouri copiilor săraci din lume împingând un cărucior de supermarket iar după 4 ani a ajuns din Anglia în India. Și-a pierdut camaradul pe drum, care după ce au fost închisi în Uzbekistan pentru 3 luni de zile, a zis că e suficient pentru el și s-a întors acasă, el însă își continuă drumul până ajunge înapoi în Anglia. Jammie, un american din New York care mi-a zis că pe la 30 de ani s-a săturat de programat așa că și-a luat un bilet de avion doar dus către Bali, unde a descoperit că Yoga, e o chestie care chiar îl pasionează așa că face timp de un an de zile turul Indiei descoperind proceduri și tehnici de yoga diferite din toate părțile Indiei.

Cu Maria si Craig in Bangkok

Prin Bangkok

Prin Bangkok

Distractie

Distractie

Mai apoi m-am mutat într-un alt hostel, Madpackers. Aici am dat de Dan și Alex, doi proaspăt absolvenți de medicină care au făcut voluntariat în sudul Indiei timp de 6 luni și au luat o pauză să călătorească puțin. Am văzut Lotus temple împreună, Kutub Minar (despre care am scris aici) și ne-am plimbat prin mallurile din New Delhi.

Mai apoi am plecat din Delhi, am ajuns peste câteva zile în Kajuraho. M-am cazat într-un loc iar a doua zi au apărut Maria și Craig (Anglia). Cu Maria și Craig am călătorit o săptămână jumate în India. În Kajuraho în timp ce vizitam templele, ne-am întalnit cu Elise și Nasstasia (franțuzoaice din Paris, Nasstasia cu părinți români dar emigrați in Franța). Ea e singura “româncă” cu care m-am întalnit în 2 luni de zile (încă și acum mă întreb de ce noi românii in general nu călătorim). Am plecat împreună înspre Varanasi după ce am băut Bhang Lassi împreună (despre care am scris aici). În Varanasi din nou am stat într-un hostel unde m-am împrietenit cu o groază de oameni. Katie și Sarah, după un an de muncă în Australia au strâns suficienți bani în cât să călătorească pentru alți doi ani. Sam și Jack care au zis “decât să cheltui 3000 lire pe lună în Londra mai bine plecăm în Asia de Sud Est unde sigur nu stricăm mai mult de 800 lire.” Mai apoi cu Sarah și Katie am pornit la un drum de vreo 30 de ore din Varanasi în Darjeeling. Aici cu două zile mai târziu ne-am întalnit cu Sam și Jack din nou și am vizitat tot ce era de văzut pe acolo.

Pe un acoperis in Khajuraho cu Maria, Craig, Elisse si Nasstasia

Pe un acoperis in Khajuraho cu Maria, Craig, Elisse si Nasstasia

Pe aeroportul din Calcutta, m-am întalnit cu Leom (Australia) cu care mă întalnisem de 3 ori întamplător în Darjeeling și de două ori în Calcutta care m-a povestit cum a mers timp de 9 luni de zile din nordul Africii până în sud (numai  bine dacă tot vreau să fac aceași expediție în câțiva ani).

Sam și Jack mi-au scris la o zi după ce am ajuns în Bangkok “N-am mai rezistat în India, prea multă mizerie, prea mult haos, nu-i de noi, am zburat în Bankok. Bem o bere?” am băut cu ei vreo 2 seri la rând după care ei au plecat în Myamar. Următoarea seară mi-a scris Maria “ce faci bre, pe unde ești, venim în 40 de minute în față la Burger King pe Khao San road”. Am băut din găleți (vodkă și tequila) și am mâncat scorpioni până când stăteam întinși pe drum și priveam răsăritul.

In Bangkok se poate intampla orice...

In Bangkok se poate intampla orice…

Am plecat în Chiang Mai unde am explorat singur pentru că sunt foarte multe activități de făcut și e cel mai bine să ți le organizezi de unul singur. Despre Chiang Mai urmează să vă povestesc, e orașul care mi-a plăcut cel mai mult din Tailanda. Aici m-am întalnit cu Steve (Scoția) în timp ce fotografiam un templu și am început să povestim de lumină (din perspectivă fotografică) după care ne-am dus să bem o bere și să discutăm de fotografie.

După Chiang Mai, m-am întors în Bangkok, unde Sam mi-a scris iar “bă ne-am întors din Burma, ne vedem la o bere într-o oră?”. Ne-am luat o bere de la 7/11 (supermarketul local) și ne-am tolănit la un masaj, pe Khao San Road povestind de Burma. După Bangkok am plecat în Cambodia. Pe drum iar mi-am făcut prieteni, un evreu american, Ethan, un neaț fotograf freelancer, Rico și o franțuzoaică. Rico era a 7a oara în Cambodia pentru a realiza fotografii pentru un client iar eu cu Ethan ne-am dus să vizităm templele împreună. Seara ieșeam să mâncăm toți 3, chiar dacă diferența de vârstă dintre noi era mare (23 eu, Ethan 32 iar Rico 40). Am mâncat happy pizza, adică pizza cu marijuana însă n-am simțit nimic. După Cambodia m-am întors în Bankok iar, unde n-am stat decât cateva ore și am plecat în Ko Tao, insula pe care sunt acum.

Mâine plec din nou în Bangkok, poate pentru ultima dată excursia asta. Drept e că mi-am făcut o groază de prieteni iar astfel nu m-am simțit singur. Chiar și în zilele în care nu ieșeam cu nimeni, găseam ceva de făcut care alunga singurătatea. În fond, e de neprețuit capacitatea de a te simții cel mai bine în prezența ta!

Încă îmi aduc aminte, înainte de a pleca de acasă, cum anumite rude, îmi spuneau “Nu mai fi așa de sociabil și ai grijă cu cine te împrietenești, bla bla bla”. Eh acum, experiența mea de viață din ultimele două luni e mai mare decât a voastră din ultimii 45 de ani pentru ca am avut curajul să-mi trăiesc viața!    

“Nu ți-e frică? Eu nu aș putea”

Prefer să-mi fie frică atunci când mă plimb la 2 noaptea prin Bangkok, decât să-mi fie frică la 60 de ani că nu mai apuc să văd nimic din lumea asta. Am avut un moment de panică atunci când, ajuns în India, toate cardurile îmi erau blocate și nu aveam niciun ban. Dar și din situația aia am ieșit fără probleme. În rest, nu prea mi-am făcut griji. Mi-am pus de multe ori întrebări de genul “Dacă leșin de la căldură?”, “Dacă cineva devine agresiv cu mine?” “Dacă-mi pierd cardurile și actele sau dacă-mi sunt furate?” și mi-am dat seama că pentru toate există o soluție. N-am ieșit noaptea pe stradă în India, n-am intrat în discuție cu persoane care îmi păreau dubioase și am încercat de fiecare dată când aveam acte sau carduri la mine să le distribui prin mai multe locuri.   

Pe drum, prin India

Pe drum, prin India

Ce urmează?

Urmează să merg acasă înapoi la lucru, să-mi intru în ritm, să mă întalnesc cu prietenii, să dau o fugă până la Cluj, să-mi editez fotografiile, să încerc să le expun pe undeva prin Timișoara.

Mai apoi mă pregătesc de interviuri, viza de Australia, Noua Zeelandă sau Canada (sper să fie Australia), să-mi găsesc job și să plec. Nu că n-ar fi viața în Romania bună, dar parcă vreau să trăiesc și în altă țară. Pentru anul ce vine, vreau în septembrie să plec în Mexic, iar de acolo timp de 6 luni să merg către sud, până în sudul Argentinei.

De anul nou vreau să merg la New York, iar dacă nu o să fie New York probabil o să fie Scoția, Singapore sau cine știe.  

Bani, am cheltuit mai mult decât mi-am propus (inițial am vrut să cheltui doar 2000 euro, am cheltuit cam 3500, în două luni), dar asta nu-i deloc o dezamăgire.

Regrete? Niciunul.

Poate mi-ar fi plăcut să am mai mult timp, dar cred și așa că e suficient. Mi-ar fi plăcut să întalnesc un român. Măcar unul. Dar mi-am dat seama că noi suntem cea mai comodă nație de pe pământ. De ce niciun prieten de-al meu din Romania, exceptând Mădalina, nu concepe să stea în hostel? De ce nu poate să aibă o baie comună cu alți 6 oameni? De ce aveți impresia că n-aveți timp, nu sunteți destul de bogați sau nu puteți să împărțiti o cameră? Călătoria nu înseamnă resorturi de lux, transport cu avionul sau restaurante scumpe.

Viața-i scurtă, nu lasa nimic să-ți mănânce sănătatea cu lucruri neimportante. TU ești singurul care contezi.

You may also like...

5 Responses

  1. Roxana spune:

    Eu am vizitat relativ recent nordul Spaniei si am stat la un airbnb. Tipa mi-a zis ca se ocupa cu afacerea asta de cativa ani buni si totusi eu am fost prima persoana din Romania pe care a cunoscut-o. I guess, we romanians, are not that used to travel…
    Felicitari pt articole, sunt misto (le-am citit pe majoritatea) si good luck pe viitor! sa iti indeplinesti si ce e in sectiunea „Ce urmeaza?” 😀

  2. Florina Man spune:

    Ești genial, omule! Ai niște articole f bine puse la punct, ușor de citit și de urmărit, ceea ce contează mai mult de 60% din pct.ul meu de vedere… În afară de Madalina, 😀 aș merge și eu cu tine, dar ca să.l citez pe Dario, băiețelul meu cel mare, „nu am fost invitata”. 😀 Glumesc, desigur și în același timp te și invidiez pt curaj, vârstă și pt faptul ca ești bărbat 😀 … dar e o invidie de bine. 😉 Te pup și aștept și alte „povesti”!

  3. Mirela spune:

    Am zambit cititnd articolul tau, este super. Si iti dai seama ce imi spunea mie lumea: o fata Roamnca singura prin Asia, eram extraterestru :D.
    Frumoasa aventura ta si iti urez sa ai mai multe la fel de placute si sa iti realizezi visele, acum. Din pacate prea multi au impresia ca este timp si desi niciodata nu este prea tarziu sa faci orice, de ce sa nu incepi mai devreme?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *