Ce să vizitezi 4 zile în Kuala Lumpur

Doar 4 zile? E adevărat, e cam puţin timp pentru un oraş aşa mare, frumos şi plin de viaţă. Kuala Lumpur are incredibil de multe lucruri de oferit iar cu un pic de organizare poţi bifa câteva obiective pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi aici. Noi nu am plănuit nimic în detaliu şi ne-am propus să vizităm ce putem, fără a fi mereu pe fugă. Iată ce am reuşit să vedem în Kuala Lumpur:

Prima oprire pe care am avut-o a fost, evident, la turnurile Petronas pe care nu ai cum să le ratezi pentru că sunt cele mai înalte clădiri din oraş (până în 2004 au fost cele mai înalte din lume). Le vezi cam din orice punct te-ai află iar pe noi ne-au ajutat căci ne-am cam orientat în funcţie de ele. Sunt o încântare atât ziua cât şi noapte când sunt minunat luminate. Ca să îţi faci o idee despre ele, vezi filmul “Entrapment” cu Sean Connery şi Catherine Zeta-Jones care a fost filmat aici în1999. Noi le-am admirat de afară dar se poate urca în ele până la etajul 42 unde un skybrige uneşte cele două turnuri.

Pe câteva etaje la baza turnurilor se întinde Suria KLCC, un mall luxos unde găseşti toate branduri posibile.

Dacă mergi să vezi turnurile Petronas, nu trebuie să ratezi grădina din spatele turnurilor. Palmieri, multă verdeaţă, linişte şi fântâni dansatoare, toate înconjurate de clădiri impunătoare din sticlă: o adevărată oază în mijlocul oraşului. E locul ideal pentru un moment de respiro în toată nebunia oraşului, e ca o gură de aer proaspăt. Fântânile funcţionează şi în timpul zilei dar spectacolul cu lumini şi muzică are loc seara pentru 5 minute la orele 20:00, 21:00 şi 22:00.

Auzisem că Batu Caves sunt un must see dacă ajungi în Kuala Lumpur. E un loc interesant dar pe noi nu ne-a impresionat aşa tare templul hindus săpat în stâncile din afară oraşului. Pentru indieni e un loc sfânt de rugăciune dar pentru noi a fost mai mult o probă de rezistenţă. Pentru a ajunge la peşteri am urcat în jur de 270 de trepte pe o arşiţă de aproape 40 grade (tot respectul pentru cel ce a inventat crema de protecţie solară cu factor 50).

Elementul surpriză a fost apariţia maimuţelor care veneau nestingherite de pe stâncile din jur, cerşind mâncare. Sunt destul de prietenoase şi obişnuite cu oamenii dar dacă nu eşti atent ai toate şansele să rămâi fără orice ai ţine în mână. Lui Dani, prietenul nostru, o maimuţă cleptomană i-a furat crema de protecţie şi a încercat să o mănânce. Când şi-a dat seama că nu e mâncare, a făcut o mutră dezamăgită, a aruncat crema şi şi-a continuat saltul pe trepte, în căutarea altei ,,victime’’.

Am respirat uşuraţi când am ajuns în peşteră pentru că era răcoare dar aici ne-a întâmpinat o atmosferă atipică, cel puţin pentru noi: chioşcuri care vindeau banane şi răcoritoare, găini care umblau nestingherite, maimuţe multe, miros de condimente şi  multe statuete colorate. Noi am mers doar în templul mare, de la intarea principală dar există un labirint de temple mai mici care pot fi vizitate.

La Batu Caves am mers cu Uber pentru că fiind 6 a fost cel mai convenabil şi comod dar se poate ajunge şi cu metroul şi apoi cu trenul sau cu autobuzul.

La Aquaria am mers pentru că eram curioşi să aflăm câteva ceva şi despre ecosistemul Malaeziei. Acesta este un acvariu imens din incinta KL Convention Center (la câteva minute de mers pe jos de turnurile Petronas) cu peste 5000 de specii de vietăţi marine, multe de care nici nu auzisem până să ajung aici. Am plătit 69 ringgits pentru un bilet, adică 63 lei (găsești prețurile actualizate aici) şi mai bine de 2 ore ne-am plimbat printre miile de specii de vietăţi marine. Acvariul e împărţit în mai multe galerii cu tematici diferite şi oferă informaţii interesante despre ecosistemul Malaeziei. Aici am aflat că în Malaezia mai bine de jumătate din teritoriul ţării este încă acoperit de păduri şi că există legi foarte stricte împotriva celor care distrug flora şi fauna.

Ultima oprire din Kuala Lumpur a fost la Bird Park , un paradis al păsărilor care se afla în inima oraşului, la nici 15 minute de mers cu maşină din centru. Parcul se întinde pe o suprafaţă de aproape 9 hectare şi este casa a peste 3000 de păsări. A fost o experienţă interesantă pentru că cele mai multe păsări nu sunt închise, ci lăsate să zboare liber. Doar deasupra copacilor există o plasă care le împiedică să părăsească zona. Parcul încearcă să recreeze habitatul natural al păsărilor aşa că ne-am bucurat de multă verdeaţă, copaci tropicali, lacuri, cascade şi stânci. Intrarea costă 67 ringgits, adică 61 lei (verifică lista de preţuri aici).

Mi-aş fi dorit să avem mai mult timp pentru Kuala Lumpur pentru că mai sunt încă atât de multe de vazut…dar la cât de mult ne-a plăcut sigur va exista si o dată viitoare pentru acest oraş minunat.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *