O vizită la Castelul Corvinilor

Chiar dacă nu calătoresc în afara țării, încerc cu orice ocazie să vizitez ceva nou, iar pentru că nu aveam prea multe planuri pentru weekend am zis să fac o vizită la castelul Corvinilor. M-am urcat cu niște prieteni în mașină și în câteva ore am fost acolo.
Castelul Corvinilor este destul de apreciat de turiști, având aproximativ 70.000 turiști anual, și este considerat unul din cel mai bine păstrat Castel Gotic din această parte a Europei. Biletul pentru intrarea în castel este 25 lei pentru adulți, putin cam mult după parerea mea și 5 lei pentru studenți și elevi. Taxa foto este de asemenea 5 lei.
Ca si curiozități, castelul este locul unde Vlad Tepeș a fost ținut prizonier, însa ceea ce m-a impresionat cel mai tare au fost cele doua legende care își au originea în această zonă.

Castelul Corvinilor de afară

Castelul Corvinilor de afară

Legenda Corbului

Pe emblema familiei Corvinilor se află un corb care are în cioc un inel de aur. Legenda spune că Iancu de Hunedoara a fost fiul nelegitim a lui Sigismund de Luxemburg (care era regele Ungariei) și al unei femei frumoase, numită Elisabeta. Deoarece regele voia să își demonstreze admirația față de aceasta și pentru copilul său, el a dăruit unui scutier un inel care să-i fie înmanat lui Iancu de Hunedoara, atunci când acesta ajunge la varsta adolscentei. Fiind în drum spre curtea regelui, împreună cu Iancu de Hunedoara, scutierul lasă inelul pe o piatră în timpul unui popas. Fiind strălucitor, un corb îl ia in cioc și zboară cu acesta. Iscusința viitorului domnitor a făcut ca acesta să lovească corbul cu o sageată trasă de arc și să recupereze inelul. Când aceasta poveste a fost spusă la curtea regelui acesta fiind impresionat alege sa pună corbul pe emblema familiei. Mai mult decât atat, cuvântul Corvin, în latină înseamnă corb.

Unul dintre turnurile castelului

Unul dintre turnurile castelului

Legenda fântânii

Cealaltă legendă, pe care am aflat-o când am vizitat castelul a fost legenda fântânii. Se spune că în Castelul Corvinilor, Iancu de Hunedoara a ținut prizonieri trei soldați otomani. Acesta le-a promis eliberarea în schimbul unei fantâni cu apă realizată de aceștia. Cei trei turci au săpat în stancă timp de 15 ani, până la adâncimea de 28 de metri, unde au găsit apă. Ghinionul acestora a fost faptul că Iancu de Hunedoara murise între timp, iar soția acestuia, Elisabeta Szilaghy nu a ținut cont de dorința soțului său și a decis să-i ucida pe cei trei. Legenda spune că unul din cei trei a dorit să scrie un mesaj pe peretele fânânii și acesta a scrijelit “Apă ai, inimă n-ai”. Realitatea este puțin diferită, specialiștii reușind să descifreze cele inscripționate, fiind scris

Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică

 

Fantâna săpată de otomani

Fantâna săpată de otomani

Te-am facut curios? Romania e o țară frumoasă, cu lucruri pe care merită să le vizitezi. Cele 35 de camere care pot fi vizitate te vor plimba printr-o lecție de istorie, ținute vestimentare din perioada respectivă, camere de tortură, și altele obiective interesante. Iar dacă vrei, în curtea castelului poți să îți verifici îndemanarea la tras cu arcul.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *