Parcul Dendrologic din Simeria

Dacă nu ai ajuns până acum în Simeria, trebuie neapărat să treci pe lista ta cu locuri minunate de văzut acest parc de o frumusețe ireală. Indiferent de anotimp, merită să-i dedici câteva ore pentru că este un loc care te rupe de realitate și te încarcă cu multă energie pozitivă.

Parcul Dendrologic sau Arboretumul Simeria este o arie protejată ce cuprinde un ansamblu impresionant de specii exotice și autohtone. Nu știam foarte multe despre acest loc înainte de a ajunge, ne-am lăsat conduși spre Simeria de pozele văzute pe internet. Aici am aflat, de la unul din îngrijitorii parcului, că această arie reprezintă cel mai mare parc dendrologic din România și al 3-lea din Europa, cu o suprafață de 70 hectare. Tot el ne-a spus că parcul cuprinde peste 2000 de specii din America, Asia și Europa, printre care și cea mai mare magnolie din Europa, înaltă de 28 m. Toate aceste specii au reușit să crească aici într-o armonie perfectă și nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că primăvara acest loc devine casă căprioarelor care coboară de la munte și fac aici pui…nici nu ar avea cum să nu se simtă în siguranță aici, unde nicăieri parcă nu se vede intervenția omului.

Ne-am plimbat mai bine de 4 ore pe potecile parcului, fără reper și fără să obosim. E greu de explicat în cuvinte sentimentul de liniște ce te cuprinde când tot ce auzi e foșnetul frunzelor și trilurile păsărilor. Lacurile încărcate de nuferi, izvoarele cu apă curată și copacii seculari pe care s-a cățărat iedera sunt parcă din altă lume. O lume în care natura și-a făcut de cap în cel mai frumos mod.

Pentru noi, cele câteva ore petrecute aici, au fost ,,gura de aer proaspăt” de care aveam nevoie și cu siguranță ne vom întoarce să vedem magnoliile înflorite și poate, cu puțin noroc, căprioarele.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *