Viața de student Erasmus

Excursia din weekend organizata la cursul celor din BEST Porto - plaja Afife

Se spune ”once Erasmus, always Erasmus”. Fie că ai studiat într-o altă țară cu o bursă Erasmus, fie că ai fost la practică, sentimentul e același. Perioada pe care ai petrecut-o departe de casă îți va rămâne mereu întipărită în minte.

Once Erasmus, always Erasmus

Once Erasmus, always Erasmus

Sursa: http://sd.keepcalm-o-matic.co.uk/i/once-erasmus-always-erasmus.png

Dacă încă ai ocazia să pleci într-o experiență Erasmus: nu sta pe gânduri și fă tot posibilul să ai una. Dacă ești student, posibilitățile sunt multe. Pentru că da, este o provocare. Poate părea neobișnuit să pleci singur, într-un loc pe care nu îl cunoști, departe de familie și prieteni. Dar pot să îți spun din experiență mea: merită să trăiești așa o aventură!

Homo Erasmus

Homo Erasmus

Sursa: http://media.tumblr.com/986e9bf8d82a3bf977ef925f76d56d46/tumblr_inline_mj8d9ozqTt1qz4rgp.gif

Dacă ai de gând să faci acest pas, aș avea câteva sfaturi pentru tine:

Mergi în cât mai multe excursii!

După ce te obișnuiești cu locul unde vei locui pentru următoarele luni, încearcă să descoperi și împrejurimile. Vizitează tot ce poți din jur și apoi mergi și mai departe: descoperă întreaga țară! Explorează chiar și țările vecine! Încearcă să călătorești cât de mult poți în timpul pe care îl ai la dispoziție!

Ține evidența banilor

Pe mine m-a ajutat un simplu fișier Excel, în care îmi notam ce cheltuiam. Atunci am devenit mai responsabilă în privința asta și am învățat să îmi împart banii mult mai bine decât o făceam în țară. Ce m-a îndemnat a fost faptul că voiam să fac cât mai multe excursiii. Ce-i drept, am avut și noroc să am prieteni care să mă găzduiască de cele mai multe ori. Pe unii i-am cunoscut de acasă, dar au fost și oameni pe care i-am cunoscut acolo. Îmi place când găsesc localnici care să-mi prezinte o anumită locație, e că și cum ai învăța de la un expert!

Locuiește cu alți studenți

Nu te izola undeva unde nu sunt oameni cu care să ai lucruri în comun! Căminele, apartamentele sau casele închiriate doar studenților sunt alegerea perfectă. Am stat într-o casă cu încă 14 studenți din toată Europa…și am fost aproape ca o familie!

Mergi la cât mai multe evenimente

Aici mă refer și la evenimente organizate pentru studenți Erasmus (în timpul anului universitar ESN – Erasmus Student Network organizează destul de multe), dar și la cele specifice locului. Cum eu am fost plecată pe timpul verii, ESN era închis. În schimb am fost la evenimente BEST, unde au fost și studenți din toată Europa și studenți portughezi. Studenți internaționali vei cunoaște inevitabil, dar încearcă să interacționezi cât de mult poți și cu localnici. Așa vei afla mai multe despre cum este într-adevăr viața în țara în care locuiești.

Excursia din weekend organizata la cursul celor din BEST Porto - plaja Afife

Excursia din weekend organizata la cursul celor din BEST Porto – plaja Afife

Sandmania - eveniment organizat de BEST Porto - Costa de Lavos

Sandmania – eveniment organizat de BEST Porto – Costa de Lavos

În final, (probabil pentru că m-a cuprins nostalgia) te las în compania unei melodii care îmi aduce aminte de o seară specific portugheză, numită Santoinho. Asta nu înainte de a îți spune să ai curajul să ieși din zona ta de confort și să te bucuri de o experiență Erasmus! Nu o vei uita cu siguranță!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *